Guvernul introduce noi restricții la regimul microîntreprinderilor, cum ar fi deținerea unei participații de peste 25% la o singură microîntreprindere, față de trei în prezent, schimbări la eTransport, unde apar obligații privind echiparea mijloacelor de transport cu echipamente de transmisie a locației prin satelit, limitări semnificative în ce privește recuperarea pierderii fiscale și capacitatea de sponsorizare a firmelor. De asemenea, cresc accizele la produse energetice, etapizat, la 1 ianuarie și la 1 iulie.
Structurile cu atribuții de control fiscal din ANAF au derulat în noiembrie 3.948 acțiuni de control fiscal (inspecții fiscale și verificări documentare), în timp ce Direcția Antifraudă a efectuat alte 3.816 controale, a anunțat Ministerul Finanțelor. Implicațiile fiscale, precum obligațiile suplimentare stabilite prin decizii de impunere, diminuări de pierdere fiscală, amenzi și confiscări, se ridică la peste 660 milioane de lei.